miercuri, 29 octombrie 2014

Prima conexiune între două calculatoare s-a realizat în urmă cu exact 45 de ani, la 29 octombrie 1969, când s-au transmis pe rând, şi au fost recepţionate, literele L, O şi G.
În anul 1969, pe 29 octombrie, Charley Kline de la UCLA (California) a încercat pentru prima dată să se conecteze online.
Charley Kline a transmis de la un calculator SDD Sigma 7 găzduit în universitate, mesajul 'log' către un calculator SDD Sigma 7 de la Stanford Research Institute, utilizând reţeauaArpaNet.
Mesajul ar fi trebuit să fie "Login", însă sistemul s-a blocat după apăsarea tastei "g". Conexiunea s-a pierdut, însă începuse o revoluţie.
Aşa au fost puse bazele ARPAnet, reţeaua care avea să acopere aproape tot globul sub numele de Internet. În 1970 s-a creat o reţea între Harvard şi MIT. În 1971 s-au pus bazele emailului.
Programatorul Ray Tomlinson a implementat un sistem de comunicare care presupunea despărţirea numelui utilizatorului de cel al computerului cu simbolul "@".
În 1973, reţeaua ARPAnet se extindea şi peste ocean. University College din Londra a fost prima instituţie europeană conectată la reţeaua de computere. Pe atunci, 75% din toată activitatea de pe ARPAnet consta din trimiterea de emailuri.
Un an mai târziu apărea conceptul TCP/IP. Acesta presupunea ca reţeaua să nu mai fie gestionată de un singur punct de control, ci informaţiile să ajungă de la un computer la un altul cu ajutorul unui protocol de transmisie.
La popularizarea Internetului la scară globală a contribuit o invenţie din 1977: modemul pentru PC. Acesta a fost dezvoltat de Dennis Hayes şi Dale Heatherington. În 1990 a apărut primul provider de servicii de Internet prin dial-up, numit The World. În acelaşi an, ARPAnet a încetat să existe, iar Berners-Lee a terminat de programat WWW-ul, definind şi standardele HTML, HTTP şi URL. În 1991 a apărut prima pagină Web. Aceasta avea scopul de a explica ce este, de fapt, World Wide Web.
Următorii 23 de ani sunt marcaţi de apariţia primelor browsere, primelor motoare de căutare, serviciilor de transfer de fişiere, reţelelor sociale şi a dispozitivelor permanent conectate la Internet.
În 1989, Tim Berners-Lee a pus bazele pentru WWW - World Wide Web. El a scris o lucrare menită să-i convingă pe savanţii de la CERN că un sistem global de hipertext era în interesul tuturor.
Ziua Internaţională a Internetului este sărbătorită în fiecare an pe 29 octombrie.
Ziua Internațională a Internetului, prilej pentru dezbateri
Unele voci susţin că suntem tot mai captivi în mediul online. Internetul a căpătat popularitate globală în ultimele două decenii, devenind teren pentru cantităţi nelimitate de informaţie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Subscribe to RSS Feed Follow me on Twitter!