luni, 27 octombrie 2014

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că se vor produce precipitaţii mixte, polei şi vânt, începând din noaptea de luni spre marţi, de la ora 02.00, până marţi la ora 14.00.
Ninsoare
În Muntenia şi estul Olteniei vor fi lapoviţă şi ninsoare, iar în Bărăgan şi Dobrogea, mai ales în Delta Dunării şi pe litoral, vântul va atinge la rafală viteză de 40-50 de kilometri pe oră.
Potrivit unei noi informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi, între orele 02.00 şi 14.00, în Muntenia şi estul Olteniei vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, dar mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În Bărăgan şi Dobrogea, mai ales în Delta Dunării şi pe litoral, vântul va avea unele intensificări, cu rafale de 40-50 de kilometri pe oră. În vestul Dobrogei, unde vor predomina ploile, şi în Muntenia, noaptea şi dimineaţa se va semnala polei.
În judeţele din sudul şi sud-estul ţării, de vineri seară şi până sâmbătă după-amiază a plouat şi vântul a avut la rafală viteze de până la 60-70 de kilometri pe oră. Ulterior, ploile s-au transformat în lapoviţă şi ninsoare.
Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Călăraşi şi Ialomiţa au fost, de sâmbătă după-amiază până în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub avertizare cod galben de ninsoare şi vânt puternic, stratul de zăpadă care s-a depus în aceste zone ajungând la zece centimetri.
G.C.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Subscribe to RSS Feed Follow me on Twitter!